Cred că majoritatea i-aţi văzut pe puştii aştia cu frezuri ciudate, cu ochii negrii, tot timpul trişti, fără speranţă.
M-am informat, şi doresc să vă spun şi vouă despre acest val care a cuprins generaţia tânară.
Acest gen de muzică a creat o subcultură şi de atunci a crescut continuu, de la începutul anilor ‘90. Majoritatea copiilor arată ca tocilarii: poartă ochelarii negri, taioare lungi şi haine ieftine. Este foarte uşor să stereotipezi un puşti emo, deşi, ironic, nu poţi defini muzica emo. Cel mai bun mod de a descrie muzica emo este prin arpegiile uşoare ale chitarelor cu vocalize uşoare la care se dă drumul într-o orchestră de chitare distorsionate şi aduse după aceea din nou la partea uşoară. Versurile emo sunt în general foarte poetice şi au o arie de la iubirea pierdută până la credinţe religioase sau alte subiecte emoţionale. Totuşi, emo acoperă în zilele noastre o mare varietate de formaţii, de la melodii uşoare ale celor de la “American Football” la melodii hard de la “At the drive in“.
Chiar dacă influenţa pe care “Fugazi” şi “Washinghton D.C.” o exercită asupra emo a fost substanţială,emo, aşa cum îl ştim azi nu a derivat numai din hardcore. Ceea ce este mai deranjant este faptul că cei care încearcă să îi facă o istorie curentului emo lasă o mare lacună în istorie între “D.C. Dischord sound“, grup de la jumătatea şi finele anilor ‘80, şi Sunny Day Real Estate (SDRE), formaţie de pe la jumătatea anilor ‘90.
Generation X a vrut o muzică prin care să-şi exprime sentimentele. Au definit muzica anilor ‘90 cu un metal/punk şi rap nervos, care le reflectau sentimentele, frustrările, disperarea, speranţele. Din nevoia de emoţie, sentiment, muzica adevarată a devenit scena urii şi în final cea emo.
Cum se identifică un emo-kid
La început (1985-1994) termenul de emo era folosit în muzică, acesta fiind un subgen al rockului. Pe parcursul anilor, acest cuvânt cunoaşte un domeniu vast de întrebuinţări. Ascultătorii acestui gen de muzică au devenit emo-kids, felul în care se îmbracă a devenit emo-style, felul în care se machiază emo make-up şi presupun că modul în care reacţionează emo-acting. Emotional a fost folosit pentru a descrie trupe precum A Fire Inside (AFI), Fall Out Boy, Funeral for a Friend, Panic! at the disco, Taking back Sunday, ” My Chemical Romance”. Acestea au fost etichetate drept emo din diferite motive precum: ritmul cântecelor, semnificaţiile versurilor, modul de a se îmbrăca sau machia a cântăreţilor şi altele. Mulţi fani nu sunt deloc de acord cu felul în care idolii lor sunt catalogaţi, negând cu desăvârşire faptul că aceştia ar cânta muzică emo. Într-un interviu, chiar Guy Picciotto, întrebat fiind cum se simte precum “creatorului genului de muzică emo”, a răspuns: “Nu recunosc această atribuţie. Întotdeauna am crezut că este cel mai retardat termen inventat. Ştiu că toate trupele urăsc să fie astfel etichetate. Se simt ofensaţi. Dar sincer, consider că toate trupele din care am făcut parte au fost punk-rock. Pentru mine nu are absolut niciun sens.” “Se îmbracă exclusiv în negru, refuză orice urmă de drăgălăşenie, sunt teribilişti şi le place să-şi picteze unghiile în negru” - aşa ar descrie una dintre sutele de definiţii din The Urban Dictionary noţiunea de Emo Kid.
Numărul lor nu este chiar atât de ridicat, cel puţin în ţara noastră. Una dintre cele mai cunoscute este chiar Emo-Kids, ‘dotat’ şi cu un forum de discuţii, adresat tinerilor emo din România.
